TAROM reia din 5 aprilie zborurile catre aeroportul Zaventem-Bruxelles
Data publicarii: 04-04-2016 | EconomieZborurile companiei TAROM cu destinatia Bruxelles vor fi reluate, partial, de marti, ca urmare a redeschiderii aeroportului Zaventem, informeaza, luni, operatorul aerian.
Începând cu această dată, respectiv 5 aprilie, compania TAROM va relua operarea cursei RO 373/4 — București — Bruxelles (Zaventem) — București, care va fi efectuată cu un avion Airbus A318. Pasagerii care dețin un bilet pentru zborul RO 371/2 în perioada 5 — 8 aprilie 2016 vor fi rerutați pe zborul TAROM RO373/4, care operează conform următorului orar: RO 373 București — Bruxelles 16,50 — 18,40 și RO 374 Bruxelles— București 19,25 — 23,05.
"Ținând cont de faptul că aeroportul Zaventem este parțial operațional, pentru moment, sunt anumite restricții pe aeroport și, de aceea, pasagerii sunt rugați să consulte, înaintea călătoriei, site-ul aeroportului BRU. www.brusselsairport2203.be", atrage atenția TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, o serie de restricții vizează faptul că pasagerii trebuie să aibă boarding pass-ul sau rezervarea printată pentru a li se permite accesul în zona de check-in, însoțitorii pasagerilor nu au acces în aeroport cu excepția celor ce însoțesc pasagerii cu mobilitate redusă, transportul public nu a fost reluat, iar accesul la aeroport este posibil doar cu autoturismele private și taxiuri, iar serviciile speciale nu pot fi asigurate deocamdată (serviciul de minor neînsoțit sau cel de transport al animalelor).
"Pentru detalii referitoare la programul de operare al zborurilor TAROM pasagerii se pot adresa: agențiilor de turism de la care au cumpărat bilete, oricărei agenții TAROM www.tarom.ro/contact/agentii-nationale/, la Call Center TAROM — 9361 (valabil pentru apeluri din București), 021/204.64.64, 021.303.44.00 (pentru pasagerii din România) www.tarom.ro/contact/. Recomandăm pasagerilor noștri să consulte în permanență informațiile de pe site-ul MAE cu privire la alertele de călătorie de pe întreg teritoriul belgian", adaugă TAROM.
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înființată în 1954 și a crescut în același timp cu aviația românească. TAROM își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianței SkyTeam, din 1993 membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociației Companiilor Aeriene Europene (AEA).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro